SONDAJ:
Sunteti multumit de administratia localã clujeanã?

O lume mai sigură: responsabilitatea noastră comună 

Raportul Grupului la nivel înalt asupra ameninţărilor, provocărilor şi schimbărilor

- Sumar -

Organizaţia Naţiunilor Unite

2004

 

 

În alocuţiunea sa din septembrie 2003, susţinută în faţa Adunării Generale, Secretarul General ONU Kofi Annan a avertizat statele membre că Naţiunile Unite au ajuns la o răscruce de drumuri: fie s-ar putea confrunta cu noi ameninţări, fie s-ar putea eroda din cauza neînţelegerilor crescânde dintre state şi a acţiunilor unilaterale ale acestora. ONU a reunit un Grup la nivel înalt care să discute care sunt ameninţările, provocările şi schimbările viitoare. Obiectivul urmărit a fost acela de a genera idei privind tipul politicilor şi al instituţiilor necesare pentru ca, în secolul XXI, ONU să fie o organitzaţie eficientă.

Grupul la nivel înalt aduce, în raportul său, o viziune nouă asupra securităţii colective în secolul al XXI-lea. Trăim într-o lume cu ameninţări de tip nou, la cote tot mai mari – ameninţări precum terorismul nuclear sau falimentul statelor cauzat de sărăcie, boli şi războaie civile - care nu puteau fi anticipate în 1945, atunci când a fost creată Organizaţia.

În lumea de astăzi, o ameninţare la adresa unei persoane este o ameninţare la adresa tuturor. Globalizarea înseamnă că un atac terorist asupra oricărei ţări industrializate are consecinţe devastatoare asupra bunăstării a milioane de oameni din ţările în curs de dezvoltare. Oricare dintre cei 700 de milioane de pasageri care circulă anual pe cursele aeriene internaţionale poate transmite fără intenţie o boală infecţioasă mortală. Erodarea puterii statului oriunde în lume creşte gradul de expunere la ameninţările transnaţionale cum ar fi terorismul sau crima organizată. Pentru a fi în siguranţă, fiecare stat are nevoie de cooperare internaţională.

 

Au fost identificate şase tipuri de ameninţări asupra cărora lumea trebuie să se concentreze atât în viitorul apropiat, cât şi în deceniile care vor urma:

1. războaiele dintre state;
2. violenţa din interiorul statelor, care include războaie civile, abuzuri pe scară largă la adresa drepturilor omului, genocid;
3. sărăcia, bolile infecţioase şi degradarea mediului;
4. armele nucleare, radiologice, chimice şi biologice;
5. terorismul;
6. crima transnaţională organizată.

 

Aspectul pozitiv care se relevă este că ONU şi organizaţiile de securitate au dovedit că pot funcţiona. În ultimii 15 ani s-au sfârşit prin negocieri mai multe războaie civile decât în cei 200 de ani anteriori. În anii ’60, mulţi credeau că 40 de ani mai târziu doar 15-25 de state vor avea arme nucleare, iar Tratatul de Neproliferare a contribuit în mare măsură ca numărul ţărilor producătoare să fie atât de mic. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a contribuit la stoparea răspândirii virusului SRAS înainte ca acesta să ucidă zeci de mii de persoane, dacă nu chiar mai mulţi. Din păcate, aceste realizări pot fi anulate. Există pericolul real ca, în cazul în care nu intensificăm cât mai curând colaborarea dintre organismele Naţiunilor Unite, acestea nu vor putea răspunde în viitor tuturor ameninţărilor cu care se va confrunta omenirea.

 

 

Politici de prevenire

 

A cunoaşte ameninţările prezente înseamnă a acţiona cu seriozitate pentru prevenirea lor; dacă ameninţările latente devin manifeste sau dacă permitem răspândirea celor deja existente, consecinţele vor fi mult prea grave.

Dezvoltarea trebuie să fie prima linie a apărării într-un sistem de securitate colectivă care ia serios în considerare prevenirea conflictelor. Combaterea sărăciei nu numai că va salva milioane de vieţi, dar va şi întări capacitatea statelor în lupta împotriva terorismului, a crimei organizate şi a proliferării acestora. Dezvoltarea aduce cu sine mai multă siguranţă. Chiar dacă există un cadru internaţional pentru atingerea unor obiective, şi anume Declaraţia Mileniului şi Convenţia de la Moneterrey, implementarea a rămas în urmă. Securitatea biologică trebuie să fie baza prevenirii. Răspunsul internaţional în faţa HIV/SIDA a venit şocant de târziu şi a fost ruşinos de sărac în resurse. Aceste fenomene globale trebuie stopate sau reduse urgent. Dar tot mai avem multe de făcut.

Sistemul global de sănătate s-a deteriorat şi este prea slab echipat pentru a ne proteja în faţa noilor boli infecţioase. Raportul aduce o recomandare majoră: construirea unei reţele publice de sănătate în toate ţările în curs de dezvoltare, atât la nivel local, cât şi naţional. Aceasta nu numai că va produce beneficii directe prin prevenirea şi tratarea bolilor, dar va pune şi bazele pentru o apărare globală împotriva bioterorismului şi a epidemiilor de boli infecţioase.

 

Prevenirea războaielor între state şi în interiorul graniţelor acestora este, de asemenea, în interesul tuturor. Dacă vrem o viaţă mai bună în viitor, diplomaţia preventivă şi medierea vor avea şi ele nevoie de îmbunătăţiri substanţiale. Va trebui să dezvoltăm succesul organizaţiilor regionale pentru a crea norme puternice de protecţie a guvernelor în faţa răsturnărilor neconstituţionale şi de protecţie a drepturilor minorităţilor. Va trebui, de asemenea, să colaborăm pentru a elabora noi reglementări pentru gestionarea resurselor naturale, competiţie care adesea alimenteaza conflictele.

 

Prevenirea răspândirii şi a folosirii armelor nucleare, biologice si chimice este esenţială dacă vrem să avem o lume mai sigură. Aceasta înseamnă să depunem noi eforturi pentru reducerea cererii pentru astfel de arme, dar şi pentru împiedicarea distribuirii lor.

Este vorba de respectarea angajamentelor luate până acum prin tratate, inclusiv în cadrul negocierilor pentru dezarmare. Înseamnă, de asemenea, întărirea acordurilor internaţionale. Raportul face recomandări specifice privind acordarea de stimulente statelor care îşi încetează programele de îmbogăţire a uraniului şi închid astfel de capacităţi de producţie. Se face apel şi la noi negocieri pentru aranjamente care ar permite Agenţiei Internaţionale de Energie Atomică (AIEA) să acţioneze drept garant al furnizării de materiale pentru uz civil la preţuri libere. Se recomandă, totodată, guvernelor lumii să pună bazele unui moratoriu voluntar pe durată determinată de timp asupra construirii noilor unităţi de îmbunătăţire şi procesare a uraniului, însoţite de garantarea obţinerii materialelor de la furnizorii actuali.

Terorismul este o ameninţare la adresa tuturor statelor şi în ansamblu a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Noile aspecte ale ameninţării – inclusiv apariţia unei reţele teroriste globale şi eventuala folosire a armelor nucleare, biologice sau chimice în scopuri teroriste – necesită noi abordări.

ONU nu a făcut tot ce este posibil, iar în raport se cere Organizaţiei să creeze o strategie împotriva terorismului care să ţină cont de drepturile omului şi de principiile statului de drept. O astfel de stategie trebuie să conţină, dacă se impune, măsuri coercitive şi să creeze noi instrumente care să sprijine statele în combaterea ameninţărilor pe plan naţional. Raportul defineşte clar terorismul, argumentând că acesta nu poate fi justificat niciodată şi solicită Adunării Generale a ONU să treacă dincolo de divergenţele interne şi, în final, să adopte o convenţie cadru privind terorismul.

Răspândirea crimei organizate transnaţionale sporeşte riscul celorlalte ameninţări. Prin grupurile de crimă organizată teroriştii pun în circulaţie banii, oamenii şi materialele pe tot cuprinsul globului. Guverne şi rebeli, prin intermediul grupurilor criminale, vând resurse naturale pentru a finanţa războaie. Capacitatea statelor de a întări statul de drept este slăbită de corupţie. Combaterea crimei organizate este esenţială pentru a sprijini statele în exercitarea suveranităţii – şi în combaterea traficului înfiorător de fiinţe umane.

 

Riposte la ameninţări

Desigur, încercările de prevenire eşueaza uneori. Câteodată trebuie ca ameninţările să fie combătute prin metode militare.

Carta ONU oferă un cadru clar pentru folosirea forţei. Statele au dreptul inerent la auto-apărare, conform Articolului 51. Dreptul internaţional cutumiar atestă faptul că statele pot trece la acţiuni militare doar dacă ameninţarea este iminentă, în condiţiile în care nici o altă metodă nu poate da rezultate, iar replica militară trebuie să fie pe măsură. Consiliul de Securitate are autoritatea de a acţiona preventiv, însă rareori a uzitat de acest drept. Acest organism va fi nevoit să devină mai activ în viitor, acţionând ferm şi la timp. Statele care se tem de apariţia în timp a unor ameninţări au obligaţia de a-şi adresa îngrijorările Consiliului de Securitate.

Raportul adoptă norma obligaţiei de a proteja populaţia civilă de violenţele pe scară largă – o responsabilitate ce aparţine în primul rând autorităţilor naţionale. Atunci când un stat nu reuşeşte să-şi protejeze civilii, comunitatea internaţională are  responsabilitatea de a acţiona atât prin intermediul operaţiunilor umanitare, a celor de monitorizare şi a presiunilor diplomatice, cât şi prin intermediul forţei, dacă este necesar, însă doar ca o ultimă soluţie. Un conflict sau utilizarea forţei implică şi un angajament internaţional clar de a reconstrui societăţile distruse.

Desfăşurarea operaţiunilor militare – atât cele de menţinere a păcii, cât şi de întărire a acesteia – s-a dovedit a fi un instrument valoros în terminarea războaielor şi sprijinirea statelor în a-şi spori securitatea în perioada post-conflict. Din păcate, rezervele mondiale necesare trupelor de menţinere a păcii scad vertiginos. Numai pentru îndeplinirea în mod adecvat a misiunilor de menţinere a păcii în zonele de conflict ar fi nevoie de dublarea efectivelor. Statele dezvoltate au, în mod special, responsabilitatea de a-şi transforma armatele în unităţi pregătite să facă faţă operaţiunilor de menţinere a păcii. Iar dacă ar fi să prevedem nevoile din viitor, tot mai multe state ar trebui să aibă contingente gata în orice moment să îndeplinească scopurile ONU, inclusiv aeronave şi capacităţi strategice.

Odată terminate războaiele, este vital să începem construirea post-conflict. Adeseori ONU a acordat prea puţină atentie şi prea puţine resurse acestei problematici. Construirea păcii implică: desfăşurarea trupelor de menţinere a păcii pe baza mandatelor necesare şi cu suficiente resurse pentru a-i opri pe cei ce ar putea comite abuzuri; fonduri pentru dezarmare incluse în bugetele de menţinere a păcii; un fond care să completeze golurile critice în reabilitarea şi reintegrarea combatanţilor şi a reconstrucţiei iniţiale; accentul trebuie pus pe construcţia instituţională a statului, în special a statului de drept. Îndeplinirea cu succes a acestei misiuni ar trebui să fie una dintre funcţiile centrale ale Naţiunilor Unite.

 

 

O Organizaţie pentru secolul XXI

Pentru a face faţă acestor provocări, organismele ONU deja existente trebuie să funcţioneze mai bine. Aceasta înseamnă revitalizarea Adunării Generale şi a Consiliului Economic şi Social, astfel încât acestea să joace într-adevăr rolul care le-a fost atribuit. De asemenea, trebuie redată credibilitatea Comisiei pentru Drepturile Omului.

În plus, trebuie sporită credibilitatea şi eficienţa Consiliului de Securitate a cărui componenţă trebuie să reflecte fidel realităţile lumii de astăzi. Raportul explică  principiile pentru reformă si sugerează două modele pentru îndeplinirea acestora – unul care include noi membri permanenţi fără drept de veto, al doilea propunând noi membri cu mandate de patru ani. Raportul arată că orice program de reformă trebuie revizuit în 2020.

Este nevoie şi de instituţii noi care să se ridice la nivelul noilor cerinţe. În acest sens, se recomandă cearea unei Comisii de Menţinere a Păcii – un nou mecanism în cadrul ONU, finanţat de Consiliul de Securitate şi de Consiliul Economic şi Social, de donatori şi de autorităţile naţionale. Colaborând strâns cu organizaţiile regionale şi instituţiile financiare internaţionale, o astfel de comisie ar putea acoperi o nevoie acută a statelor abia ieşite din conflict prin oferirea de asistenţă. In afara cadrului ONU, poate fi creat un nou forum care să reunească şefii de stat ai celor mai mari 20 de economii, dezvoltate şi în curs de dezvoltare. Acest forum ar contribui la crearea unor politici de dezvoltare a managementui monetar, financiar şi al comerţului internaţional .

O colaborare mai bună cu organizaţiile regionale este extrem de importantă, iar raportul stabileşte un set de principii care să guverneze un parteneriat mai bine structurat între acestea şi ONU.

Raportul recomandă întărirea rolului Secretarului General în menţinerea păcii şi a securităţii. Pentru a fi mai eficient, Secretarului General ar trebui să i se acorde o mai mare libertate de acţiune în conducerea Secretariatului, acesta fiind responsabil pentru deciziile sale. El are nevoie de un sprijin mai puternic în exercitarea rolului de mediator şi de posibilitatea de a dezvolta stategii eficiente de întărire a păcii. În prezent el are doar un adjunct; un al doilea, care să răspundă de pace şi securitate, Secretarul General ar putea asigura atât monitorizarea activităţilor sociale, economice şi de dezvoltare ale ONU, cât şi multiplele acţiuni din domeniul păcii şi al securităţii.

 

Drumul de urmat

Raportul este începutul şi nu sfârşitul unui proces. Anul 2005 va fi momentul de răscruce pentru ca statele membre să discute şi să dezvolte recomandările din raport, unele dintre acestea urmând a fi pe agenda unui summit al şefilor de stat. Însă construirea unei lumi mai sigure necesită mult mai mult decât un raport sau un summit. Va fi nevoie de resurse pe măsura provocărilor viitoare, de angajamente susţinute pe termen lung si, în mod special, va fie nevoie de lidership – atât în, cât şi între statele membre.

---

 © 2004 ReMARK ltd • Design by ®UNU™